Procesul de Admitere in Scolile MAI

Cuprins articol

UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT PENTRU CARE SE APLICĂ TOATE DETALIILE DE MAI JOS SUNT:

  • Școala de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” Câmpina
  • Școala de Agenți de Poliție “Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca
  • Școala Militară de Subofițeri Jandarmi “Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani
  • Școala Militară de Subofițeri Jandarmi “Petru Rareș” Fălticeni
  • Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră “Avram Iancu” Oradea

 

CONDIȚIILE DE RECRUTARE

Pentru a participa la concursurile de admitere la unitățile de învățământ MAI (de mai sus) candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții legale și criterii specifice:

a) să aibă cetățenia română și domiciliul în România;

b) să cunoască limba română, scris și vorbit;

c) să aibă capacitate deplină de exercițiu;

d) să fie apți din punct de vedere medical, fizic și psihologic

Îndeplinirea acestei condiții se constată de structurile de specialitate ale MAI, prin examinarea medicală, proba de evaluare a performanței fizice și evaluarea psihologică.)

m) să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe față și/sau gât, precum și în alte zone ale capului sau tatuaje ori elemente ornamentale prezente pe alte zone ale corpului care să reprezinte sau să semnifice simboluri, mesaje, sloganuri sau reprezentări de natură să incite la violență, ură sau discriminare ori să aibă conotații politice, fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

Verificarea îndeplinirii acestui criteriu se realizează cu ocazia examinării medicale.

n) să fi obținut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puțin 9.00, cu excepția candidaților care au absolvit instituții de învățământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;

o) să nu fi fost exmatriculați pentru abateri disciplinare dintr-o instituție de învățământ.

p) să dețină sau să obțină până la absolvire (nu admitere) permis de conducere categoria B.

Atenție!

  • Nu se acceptă derogări de la niciun criteriu!
  • Candidații care au promovat concursul de admitere în instituțiile de învățământ nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizații cu caracter politic!

Candidații care au obținut în străinătate o diplomă echivalentă celei de la examenul național de bacalaureat depun următoarele documente:

a) copia diplomei echivalente obținută în străinătate;

b) traducerea legalizată a diplomei echivalente;

c) atestatul de recunoaștere a studiilor, eliberat de Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educației.

Candidații etnici/minoritari care se înscriu pe locurile alocate distinct acestora declară pe propria răspundere apartenența la etnia/minoritatea respectivă și depun o adeverință emisă de o organizație etnică/minoritară, constituită potrivit legii.

 

CONDIȚIILE DE RECRUTARE

Cererea-tip de înscriere, precum și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare, se descarcă de pe site-ul unității de recrutare, se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmit, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unității de recrutare.

Cererea-tip de înscriere, declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare, adeverința medicală eliberată de medicul de familie, precum și Consimțământul informat, se poate descărca de pe site-ul oficial al unităților de recrutare.

Unitățile de recrutare sunt Inspectoratele Județene de Poliție/Jandarmerie și Direcțiile Generale de Poliție/Jandarmerie a Municipiului București și au obligația de a posta pe site-ul oficial adresa de e-mail la care se transmit cererile-tip de înscriere.

Atenție! Candidații se pot înscrie la o singură școală postliceală.

Atenție! Pentru candidații care optează pentru înscrierea la Școala de Pregătire a Poliției de Frontieră „Avram Iancu”– Oradea, activitățile privind publicitatea concursului de admitere, formularea/depunerea cererilor de participare, inclusiv atribuirea numărului de identificare/înregistrare pentru acestea, a declarațiilor și angajamentelor specifice, depunerea și analiza dosarelor de recrutare, generarea listelor de candidați, a formularelor utilizate pe parcursul admiterii, precum și rapoarte statistice, se realizează prin intermediul platformei „Hub de servicii la nivelul MAI”. (hub.mai.gov.ro)

(Se face un anunț separat de admitere pentru Poliția de Frontieră)

 

DOSARUL DE RECRUTARE

Dosarul de recrutare în vederea participării la concursul de admitere conține următoarele documente:

a) cererea de înscriere și CV;

b) copii ale documentelor care atestă nivelul și specializarea studiilor impuse de cerințele postului;

c) copii ale actului de identitate, carnetului de muncă/certificatului stagiu de cotizare și/sau altor documente doveditoare care să ateste vechimea în muncă și, dacă este cazul, ale livretului militar;

d) copii ale certificatului de naștere al candidatului, soțului/soției și fiecărui copil, ale certificatului de căsătorie, precum și, după caz, ale hotărârilor judecătorești privind starea civilă;

e) autobiografia și tabelul nominal cu rudele candidatului și soțul/soția candidatului;

f) cazierul judiciar;

g) o fotografie color 9×12 cm;

h) fișa medicală-tip de încadrare în MAI;

i) declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare.

j) copie de pe permisul de conducere categoria B, dacă deține la data întocmirii dosarului de recrutare (să dețină sau să obțină până la absolvire permis de conducere categoria B)

Cu excepția cererii de înscriere care se transmite exclusiv în format electronic, toate celelalte documente se depun fizic la sediul unităților de recrutare.

Modelele documentelor, actualizate, sunt postate pe site-ul oficial al unităților de recrutare.

Atenție! Candidații care își retrag documentele din dosarul de recrutare înainte de afișarea rezultatului final sunt retrași din concurs.

 

EVALUAREA PSIHOLOGICĂ

Evaluarea psihologică a candidaților se realizează în conformitate cu Dispoziția directorului Centrului de Psihosociologie al M.A.I., potrivit planificării întocmite împreună cu structurile cu atribuții de recrutare.

 

SUSȚINEREA PROBEI DE EVALUARE A PERFORMANȚEI FIZICE

Proba de evaluare a performanței fizice se susține în centrele zonale de selecție, indiferent de unitatea de învățământ pentru care candidatul a optat.

CENTRELE ZONALE DE SELECȚIE
  • Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”- pentru candidații din Municipiul București și județele: Argeș, Călărași, Constanța, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Teleorman, Tulcea;
  • Școala de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr”Câmpina – pentru candidații din județele: Brașov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea;
  • Școala de Agenți de Poliție “Septimiu Mureșan”Cluj-Napoca – pentru candidații din județele: Alba, Bistrița-Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu;
  • Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră “Avram Iancu”Oradea – pentru candidații din județele: Arad, Bihor, Caraș-Severin, Satu Mare, Timiș;
  • Școala Militară de Subofițeri Jandarmi “Grigore Alexandru Ghica”Drăgășani – pentru candidații din județele: Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea;
  • Școala Militară de Subofițeri Jandarmi “Petru Rareș”Fălticeni – pentru candidații din județele: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui;
Video Traseu Aplicativ:

 

Norme si Bareme – Proba Fizica.pdf

Note – Proba Fizica.pdf

Atenție! La proba de evaluare a performanței fizice nu se admit contestații, repetări sau reexaminări.

Atenție! Pentru susținerea probelor sportive candidații vor fi echipați corespunzător și vor prezenta actul de identitate.

 

SUSȚINEREA PROBEI DE VERIFICARE A CUNOȘTINȚELOR

Proba de evaluare a cunoștințelor se susține la unitățile de învățământ pentru care au optat, de către candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice.

Accesul candidaților în sala de concurs este permis cu cel mult o oră înainte de începerea probei, fără a avea asupra lor cărți, caiete, notițe, genți, aparatură electronică, telefoane mobile sau orice alte mijloace de comunicare sau materiale conținând informații ce pot fi utilizate în soluționarea subiectelor.

Lista provizorie cu rezultatele obținute de candidați la probele de concurs este adusă la cunoștința candidaților prin postarea pe site-ul oficial al unităților de învățământ pentru care au optat candidații.

În ziua stabilită pentru susținerea probelor de evaluare a cunoștințelor, candidații vor avea asupra lor:

– actul de identitate;

– pix sau stilou cu pastă sau cerneală de culoare albastră.

Tematica Admitere 2025.pdf

Dacă ai nevoie de ajutor pentru proba scrisă, te pot ajuta să fii admis

Vezi Pachetele de Pregătire

EXAMINAREA MEDICALĂ

Examinarea medicală se realizează potrivit prevederilor Ordinului M.A.I. nr. 105/2020 pentru candidații care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a notelor finale.

 

AFIȘAREA REZULTATELOR FINALE

Sunt declarați admiși candidații care au fost declarați apți medical, în ordinea descrescătoare a notelor finale.